Amy Winehouse ( 1983 – 2011 )
Se apropie data in care se implineste un an de la disparitia solistei londoneze. Nascuta in 14 septembrie 1983 la Londra, Amy ajunge celebra in 2003 odata cu lansarea albumului Intitulat Frank materialul a fost înregistrat în stagiunea 2002–2003 cu ajutorul unor producători precum Salaam Remi, Jimmy Hograth sau Matt Rowe, iar Winehouse a contribuit la compunerea majorității pieselor. Abordarea stilistică a discului cuprinde elemente de muzică Jazz si Soul iar versurile cântecelor au fost descrise drept „beligerante, dar foarte sincere”. Ascultați si cateva piese din ,, Frank ” …
Dupa ce s-a facut remarcată cu primul album, englezoaica lansează ,, Back to Black „, un succes international ( 2006 – 2008 ). Amy Winehouse revine în atenția presei britanice în iulie 2006 din pricina unei drastice pierderi în greutate și a aspectului general neglijent. Imaginea sa era caracterizată de o coafură inspirată din moda anilor ’60 numită beehive, dar și de un machiaj pentru ochi „asemănător celui purtat de Cleopatra”. În cea de-a doua jumătate a anului, după moartea bunicii sale Cynthia, interpreta reîncepe lupta împotriva dependenței de alcool și droguri. Mai mult, relația sa amoroasă cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil era adesea comentată de ziarele de scandal din Regatul Unit. Această relație avea să stea la baza scrierii celui de-al doilea album de studio al interpretei, numit sugestiv ,, Back to Black „.
Decesul:
La aproximativ 3:54 pm ora locală pe 23 iulie 2011, două ambulanțe au fost chemate la casa lui Winehouse din Camden, Londra. La scurt timp după acestea Poliția Metropolitană a confirmat decesul interpretei. Ulterior a fost deschisă o anchetă pentru a determina cauza decesului, însă primele rezultate nu au fost concludente, iar o analiză toxicologica a fost cerută. Conform rapoartelor finale, cauza decesului a fost consumul excesiv de alcool. Acestea fiind zise, sa speram ca muzica celebrei interprete de Soul si Jazz sa nu fie uitata prea curand.
f bun articolul…asa se duc toti unul cate unul ..ori din pricina alcoolului ori a drogurilor